„Treasure Hunt” Cultural în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca

În ciuda vremii capricioase din ultima săptămână, sâmbătă, 22 aprilie, a fost o zi foarte potrivită pentru o plimbare prin Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, împreună cu o parte dintre participanții la cursurile de limba română derulate în cadrul proiectului „MigraNet”. Aceste cursuri sunt completate de ore de orientare culturală, pentru a facilita apropierea de istoria, cultura și specificul societății românești.

Parcul Etnografic

Plimbarea a început din cartierul Grigorescu și a oferit destul timp pentru a discuta ce fructe se cultivă cel mai mult în Pakistan (portocalele, kinow, mango…), perspective asupra vremii și vieții în Cluj, specificități culinare, sau care este drumul corect înspre Parc.

Ajunși la poarta mare și primitoare a muzeului, lucrurile au luat o întorsătură mai serioasă: cât ai zice „ek” și „do” (în limba Urdu), s-au format două echipe, cu misiunea de a găsi cât mai rapid zece case, biserici și gospodării marcate cu cifre pe o hartă. Căutările i-au purtat pe participanți pe la bisericile de lemn din Petrind sau Cizer, fierăriile din Rimetea și Vărzari, gospodării cu piue de ulei, fântâni, hambare, cuptor pentru ars varul și căsuțe de lemn cu prispă. Deși au fost alese rute diferite, s-a convenit că ambele echipele au încheiat expediția descoperirilor culturale la egalitate – deloc departe de adevăr, de altfel!

Merită adăugat că, deși construcțiile și exponatele sunt specifice satului tradițional românesc, tehnicile de măcinare a cerealelor sau de obţinere a uleiului nu sunt foarte diferite nici în țări orientale, după cum a remarcat Ahmed, originar din Pakistan.

Participanții au primit și materiale informative despre complexul muzeal, în engleză și română.

Proiectul „MigraNet” continuă o serie de inițiative începute din 2010, prin care s-au creat structuri de suport pentru procesul de integrare a migranților în nouă județe din România – Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu și Alba. Proiectul a fost inițiat în 2016 de către Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO), filiala Cluj, în partneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM) Cluj-Napoca, Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC) Baia Mare şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM)  – Biroul în România.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s